Proiecte fotografice

Vagabond Etern

Stau în frig, ploaie , ceață, caniculă, noapte și zi. Unii ii atacă, alții ii iubesc. Unii ii vânează iar alții au grijă de ei cum pot și din propriul puțin al lor. Sunt vagabonzii eterni ai străzii, cu ochii rugători și veșnic în căutarea următoarei mese. Sunt eroii din „Doamna și Vagabondul” „Pisicile Aristrocrate” și multe alte animații care ne-au luminat copilăria. Nu treceți pe lingă ei indiferenți. Aruncați o mană de ajutor. Ochii lor vă vor mulțumi.

Dimineața când ies din bloc,  Moțoc ( un motan negru aciuit pe lingă blocul în care locuiesc) mă așteaptă indiferent de vreme. Știe că uneori scot mana din buzunar cu bunătăți. Ochii lui îmi mulțumesc. Știu că e fericit. Plec spre muncă mulțumit… în spate Moțoc mănâncă de zor.

Nu uitați. Sunt suflete ca noi și uneori ne fac viata mult mai frumoasă și mai ușor de indurat.
Faceți la fel. Ajutați Vagabonzii Eterni.

 

 

OMUL

Ionescu Marian

Stă pe stradă. Unii ii spun vagabond, alții om al străzii iar unii cerșetor. Dar nu este nici cerșetor, nici om al străzii ci doar un om fără noroc.

Un om cu scoală dar distrus de intemperiile vieții. A terminat Sadoveanu ca liceu, Facultatea de Chimie ca învățământ superior. A și lucrat cum spune el 12 ani ca inginer chimist la Mase Plastice. Și câțiva ani la Cotnari.

Nu l-am văzut să cerșească dar lumea din zona Podul Ros pe unde își duce veacul, ii lasă mâncare, de băut, țigări…

Doarme pe două bănci puse una lingă alta unite intre ele prin doua cartoane și învelit cu o pătura subțire. Prea subțire pentru vremea de acum. Dar rezista, cum… nu știu, dar are inima puternică.

Are prieteni, tot oameni fără casă care ii mai țin de urat din când în când și alături de care rade și zâmbește.

Mi-a fost destul de greu să intru în vorba cu Nea Marian cum ii spun cei care îl cunosc. M-am învârtit în jurul lui mult timp, multe zile până să îmi fac tupeu.  Și nici el nu prea a vrut să îmi spună multe la început. De ce ar fi spus tipului cu un aparat de fotografiat imens în mana?  Dar în timp a ajuns să aibă încredere în mine ( cred că faptul că i-am reparat scaunul cu rotile are ceva de-a face cu asta ).

Mi-a povestit ce greu i-a fost în căminul în care a stat. Cum rromii de acolo nu îl lăsau în pace. Cum a plecat într-o zi scârbit de toate. Cum el și prietenul lui încearcă de zile întregi  să intre în alt cămin. Cum nimeni de la primărie, de la societățile asa zis umanitare nu l-au ajutat.  Cât de grea este viața când frigul e la doar o pătura depărtare de tine. Oare cați dintre noi au rezistat la asa frig ? De unde atâta forța?

M-a impresionat și deși după o lună în timpul căreia ne-am cunoscut și vorbit,  fotografiat, acum când văd banca goală mi-e dor sa cumpăr o cafea de la al doilea chioșc ca de acolo ii place și să stam să pufăim o țigară …

Cine știe când se va întoarce OMUL …

2 păreri la “Proiecte fotografice

  1. Imi era dor de „maidanezii” Iasului…! I’am iubit mult. Si i-am respectat la fel de mult.
    Ai ochi bun si mina buna. Sper sa te ridici cu mult deasupra tuturor celor care, la Iasi, au „un aparat foto”!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s