Gânduri și poziții

6-06-2012

De la Cristi Cimpeanu citire :

Ghicitoare

Cine are barbişon
Bicicletă cu ghidon
Face poze cu Nikon
Şi – a sculptat un scorpion?

De pisici e adulat
Are un maiou curat
Este simplu coafat
Pe degete e inelat
Iar pe braţe tatuat

N aţi ghicit?
Încă ceva…

Dă din gură cam cât trei
Are nume de ovrei
Stă în casa Iuliei
Se trezeşte pe la trei (a.m.)
A! Şi nu va mai fi holtei (soon)

Aţi ghicit acuma, bre?

Nici acuma?
Stati oleacă
Parca e ceva c – o Shaka!

 

5-06-2012

Stilul meu

Am citit zilele astea un articol al lui Eric Kim despre stilul personal. M-a pus puternic pe gânduri. Am luat aparatul în mană acum doi ani. Oare ar trebui să am un stil al meu ? Oare cine se uită la fotografiile mele își dă seama ca sunt făcute de mine ? Iți dai seama că nu.

Atunci cum poate fi definit stilul? Cum poți ști că îl ai? Care e stilul tău?

Sunt întrebări care m-au frământat de mai multă vreme dar pe care articolul lui Eric Kim le-a făcut sa urce în top questions of the week. Nu știu dacă aş putea să răspund la ele. Dar pentru mine personal și poate pentru cine mai este interesat voi încerca.

M-am denumit de multe ori fotograf de stradă cu mândrie chiar. Totuși nu sunt asa ceva. E doar o denumire, o categorie banală a fotografiei. Poate as putea fi un istoric al vieții cotidiene, un hot de momente ideale. Sigur nu sunt un fotograf. Nu în adevăratul sens al cuvântului.

Mi-am asezat cateva imagini pe un binecunoscut forum de fotografie din Romania numit Foto-Magazin. Unul din cei care mi-au criticat pozele mi-a atras atenția că fotografiez doar cazuri disperate, oameni care suferă, durerea umană. Şi nu ar trebui să o fac. Stau și mă întreb de ce nu? Orice se poate fotografia. Dacă cineva se uită la imagine și o înțelege atunci ceva tot ai făcut bine. Dar m-a pus pe gânduri remarca respectivă. Şi omul într-un fel are dreptate. Doar asta fotografiez. Durere, suferința, grijă, greutate. Asta mă atrage. Ăsta ar putea fi oare stilul meu ? De ce îmi place suferința e ușor de înțeles… e o emoție foarte puternică care transfigurează faţa subiectului.  Nu pot spune ca nu am văzut fericire în ochii oamenilor pe stradă. Chiar des. Dar am ridicat camera la ochi rar în cazurile respective. Fug de ea. Nu e reală. Sau poate nu e real pentru mine și atunci tot ce nu e suferința consider ca e doar minciună.

Stil. Multi dintre noi încearcă să și-l definească. Eu doar încerc să îl descopăr. Dar nu cred ca îl am. Sunt istoricul de strada fără stil. Şi sa știi ca îmi place cum suna!

12-04-12
Unul din tatuajele mele are ca origine un cântec războinic neozeelandez denumit Haka. Multi îl cunosc din rugbi din dansul făcut de All Blaks înaintea fiecărui meci.
Iata versurile ( prescurtate pentru ca dansul original era mult mai mare)

Ka mate, ka mate

Cuvintele Te Rauparaha (haka) (1810) folosit de All Blacks:

Ka mate, ka gradul de
Ka ora, Ka ora
Tenei la tangata puhuruhuru
Nana-am Tiki Mai whakawhiti la RA
Upane, upane
Upane kaupane
Whiti la RA.

Aceste cuvinte sunt traduse ca:

Este moartea, aceasta este moartea
Aceasta este viața, aceasta este viața
Aceasta este om păros
Care a cauzat soarele să strălucească din nou pentru mine
Pe scara, la scara
Până la partea de sus
Soarele strălucește.

La bază este un cântec războinic care era cantat în fața inamicului pentru a arata ca nu au frica de nimic și că vor câștiga orice bătălie.

14-12-11

I had nine lives but I lost all of them
and I’ve been searching in the night
and I’ve been searching in the rain
I tried to find them
but they disappeared
they walked away they dressed in black
they left my side and all I say
is that I wasted time
when I looked for them
for now I know that things gone past
are never to be found again
no never never again
I had nine lives
but lost all of them

I had a plan
but never finished it
and I’ve been searching for the thought
and I’ve been searching in a haze
I try all days
to remember it
but now the blueprint in my mind has gone
my mind forgot the colour of direction
and my eyes they see the hands
that could have built
that could have constructed
the empire in my mind
the empire
I’ll never find
I had a plan
but that was where it ended

The Cat Empire – The last song

Bye

13-12-11

Did I disappoint you or let you down?
Should I be feeling guilty or let the judges frown?
‘Cause I saw the end before we’d begun,
Yes I saw you were blinded and I knew I had won.
So I took what’s mine by eternal right.
Took your soul out into the night.
It may be over but it won’t stop there,
I am here for you if you’d only care.
You touched my heart you touched my soul.
You changed my life and all my goals.
And love is blind and that I knew when,
My heart was blinded by you.
I’ve kissed your lips and held your hand.
Shared your dreams and shared your bed.
I know you well, I know your smell.
I’ve been addicted to you.

Goodbye my lover.
Goodbye my friend.
You have been the one.
You have been the one for me.

I am a dreamer and when I wake,
You can’t break my spirit – it’s my dreams you take.
And as you move on, remember me,
Remember us and all we used to be
I’ve seen you cry, I’ve seen you smile.
I’ve watched you sleeping for a while.
I’d be the father of your child.
I’d spend a lifetime with you.
I know your fears and you know mine.
We’ve had our doubts but now we’re fine,
And I love you, I swear that’s true.
I cannot live without you.

Goodbye my lover.
Goodbye my friend.
You have been the one.
You have been the one for me.

And I still hold your hand in my mind.
In my mind when I’m asleep.
And I will bear my soul in time,
When I’m kneeling at your feet.

Goodbye my lover.
Goodbye my friend.
You have been the one.
You have been the one for me.

I’m so hollow, baby, I’m so hollow.
I’m so, I’m so, I’m so hollow.

James Blunt – Goodbye my lover

12-12-11

„Te-ai întreba de unde talent, de unde inspirație, cîtă atenție, cîtă creație..
Însă el nici măcar nu răspunde, lăsându-te sa fi liber sa alegi. Liber să înțelegi, liber să vezi.
Nu e doar alb și negru, dar nici măcar culoare. Nu-i doar contur, dar e candoare. El pare a da impresia simplității: cum ai închide conturul unui cerc, pe hârtie. Nici măcar cerc nu e – ci chiar simplitatea unui punct pe-o întreaga foaie, întinsa, albă. E unicul acolo unde e prea mult, și vrea să scape de exorbitant. E destulă umplere în aceasta lume.. Fotografia lui e repausul din a privi haotic, aiurea. Contopiti-va răbdarea cu modul de-a privi frumos, împletiți bunătatea cu energia, lăsați-vă intelectul să-nțeleagă, și veți auzi versuri rimate, sunete melancolice, și orchestre ce zbiară puternic o muzica clasica grea, ce se eliberează dintr-o fotografie care nu știe să vorbească – tace.”
Despre Fotografia lui Andrei ~ Enia.

Mulțumesc mult Enia. Nu știu de unde se nasc cuvintele astea în tine. Dar vin bine și știi să le așterni în liniște pe hârtie. Ma bucur ca te-am găsit prin umblăturile mele pe net. Mulțumesc că exiști. Nu te opri doar aici … vreau multe de la tine, știi !

http://eniablog.wordpress.com/

04-12-11

vreau PAUZĂ

22-11-11

Viața este frumoasă.

Câteva cuvinte despre fotografia de strada în viziunea mea îngusta.

Este documentarea vieții de zi cu zi. Nimic aranjat, nimic setat înainte, poate doar aparatul. Este dragostea de a vedea oamenii în momentele lor bune precum și cele rele, de a încerca sa salvezi a cea 1/300 din o secunda a vieții orașului. Momentul în care toate liniile converg spre butonul de declanșare. Momentul magic, clipa suprema, orgasmul mintal.  Șterge faza cu orgasmul :),
În fotografia de stradă este important să iți antrenezi ochiul să vadă acele lucruri interesante care se întâmpla în fața ta și pe care în mod normal treci pe lingă ele fără să le bagi in seama. Pentru mine fotografia de strada nu înseamnă fotografia finala ci ceea ce am simțit eu în momentul în care am declanșat, acel puls al străzii care poate ( sper) îl simt doar cei putini aleși. E ușor să declanșezi dar e greu sa iubești ceea vezi. Eu iubesc , ma desfăt în imaginea din fata mea, mă identific și mă pierd în secunda care durează o veșnicie. Sunt acele cuvinte pe care vrei sa le spui dar nu poți pentru ca nu le ai. Și atunci apeși, apeși și iar apeși. Dragostea de a fi între oameni, de a citi pe chipul lor fericirea, deznădejdea, frica, bucuria. Fotografia de stradă e pasul pe care îl faci în a înțelege mecanismul fiecărui subiect din fata obiectivului rece și fără sentiment. Mana tremură, ochiul e blurat, inima pulsează totul se mișca iar momentul culminat se apropie. CLICK. Nu știu ce a ieșit dar este 1/300 din viata subiectului tău, acea frântură de timp care este prezent , a fost trecut și va fi viitor. Nici un pas înainte nici un pas înapoi. Totul pe moment.
Fotograful de stradă este foto-jurnalistul vieții de zi cu zi.
Încet, încet totul capătă sens în mintea ta. Ce se întâmpla ? De ce este asa ? De ce este trist? De ce rade ? De ce o iubește ? Întrebări care culminează cu o imagine.

20-11-11

Mă simt gol pe dinăuntru. Ești în contact cu atâtea frumuseți vizuale, lirice, beletristice toate vibrează pe aceași undă rezonantă cu cea a sufletului tău. Iți mângăie ochii, inima, degetele…. Toate la un loc în același timp și totuși separat.Și tu ? Tu ce faci ? Te minți, te lași dus pe valurile mintii în locuri în care crezi ca nu ai fost dar doar acolo ai stat toată viata. E atât de banal și lumesc. Cochilia ta este zona de siguranță. Pasul peste linia alba care delimitează totul este atât de greu de făcut. De ce nu poți face și tu acel lucru care schimbă lumea ? Nu ai și tu doua mâini, două picioare… un cap ? Toate ideile se învârt exact la limita ta de siguranță iar tu nu le poți atinge. Le simți, știi ca sunt acolo dar totuși nu poți întinde mâna. Ești leneș, ești prost ești fără vlaga. Și totuși totul se învârte acolo, la un pas de tine.

08-11-11

Nu exista reguli. Nu vreau sa aud de reguli. Sunt eu, inima mea, aparatul de fotografiat si el… subiectul. Trairea lui este ceea ce caut, ce incerc sa respir fiecare fractiune de secunda cand stau cu degetul pe declansator. Atunci totul dispare. Nu mai sunt oameni, nu mai este vâltoarea orașului, nu mai sunt zgomote nimic care  sa ma determine sa ridic ochii si sa privesc in alta parte. Eu si el. Si declansatorul.

Fiecare secundă este o infinitate, fiecare mușchi al feței mișcat este o emotie, fiecare ridicare a sprancenei este un efect de fluture care in mine ridică furtuni. E clipa magică cand lumea se opreste in loc si eu ma invart pe loc. Totul incepe si se termina intr-o fractiune de secundă. Pe care eu am vazut-o si am imortalizat-o. Pentru mine.

Nu exista reguli. Doar inima și atât.

07-11-11

Zilele astea am avut  câteva surprize plăcute. De curând am început să citesc cartea „Înot sincron” de Voicu Bojan și Gigu Serban. O puteți găsi la Cărturești la prețul de 25 RON. În principiu este vorba despre o discuție prin scrisori virtuale cred dintre cei doi autori despre fotografie și nu numai. Multe lucruri din această carte m-au pus pe gânduri puternic. Surpriza a venit în schimb când intrând pe  http://badorgood.com/ am citit despre un concurs cu proiecte fotografice. Orice e nou devine interesant și posibilitatea să învăț ceva m-au făcut să citesc. Pe undeva la final apare o adresa de email la care poți apela pentru informații. Bineînțeles ca am nevoie de asa ceva. Asa ca apelez le prezint ideea mea de proiect. Răspunsul nu se lasă așteptat. Mi-a răspuns G. Serban. La acel moment nu am realizat cine este. Continuând discuția cu el la un moment dat a adăugat încă 2 oameni în conversație ( fie ca se plictisise de mine omul fie că, chiar vroia să mă ajute). Pe cineva numit Ufo sau pe numele lui întreg Egyed Ufó Zoltán http://ufo.oskar.ro/ sau http://oskar.ro/ care la fel la rândul lui mi-a putut da sfaturi extraordinar de bune. După doua trei zile de gândire în timp ce continuam lectura plăcuta a cărții am început să văd ca apare numele Ufo prin ea și mi-a picat fisa.
A fost o surpriză plăcută și sper sa mai pot conversa cu ei pe viitor.

Her and me

01-11-11

Mă trezesc la prima oră. Nu beau cafea că inima mea nu o duce. Storc rapid un ceai, fumez o țigară, trag izmenele pe mine și ma duc la muncă. Frigul de la prima oră e pătrunzător și cu toate hainele de pe mine ii simt dinții ascuțiți cum se înfig în gâtul meu neprotejat. Mașina întârzie ca de obicei deși eu sunt mai devreme cu cinci minute cel puțin. Nu e nimic, râd pentru că știu că în mașină e cald și bine. Numai bun de pus capul pe spătarul moale și să mă gândesc din nou la ceea ce iubesc. Fotografia. Știu sigur ca azi când ajung acasă nu voi mânca nimic ci doar voi trage geanta pe umăr, voi seta din fugă aparatul și voi ieși pe strada… acolo unde totul se întâmplâ. Și eu voi fi acolo să văd și dacă se poate să și surprind ceva. A devenit ceva natural să mă arunc în mijlocul subiecților mei dragi și să incerc să surprind cate 1/200 din o secundă a vieții lor, din istoria orașului, din urmele de pași de pe strada atât de gri.

Nu contează ce aparat fotografic ai. Contează sa prinzi acel moment ideal în care totul se aranjează parca la locul lor cuvenit și milenar și lumina cade exact unde trebuie și vântul nu mișca nici un fir de păr.

Totul e acea secundă care aparatul este sincronizat cu viata din jurul tău și pe oglinda din spatele obiectivului se aduna toate reflexiile într-una singură. Dacă poți să simți momentul înainte sa se întâmple asta e tot ce trebuie. Ochi bun, mană sigură si o inimă pe măsură. Click și istoria s-a scris pe un bit de memorie. Ceva ce a fost prezent, a devenit trecut și v-a fi permanent.

Nu contează ce obiectiv ai. Fotografii faimoși spun că, cu cat focala la aparat e mai mică cu atât mai mult tupeu trebuie să ai. Nu neg cu nimic asta. E greu să alergi cu aparatul în fața omului și să îl stresezi. Știu ce înseamnă. Știu ca vor ieși superbe fotografii, am văzut-o la fotografii buni. Dar eu in neștiința mea cred ca și un obiectiv mai lung, un tele este bun. Cred ca cu el poți prinde ” animalul în habitatul lui natural fără sa deranjezi” . Depinde de gusturi, situație și multe altele.

Revin când voi ști ce sa aștern aici sa va mai obosesc puțin…